Print this page
Friday, 26 May 2017 15:00

ZIUA EROILOR, LA TÂRGU NEAMŢ

Rate this item
(1 Vote)

 

La Târgu Neamț, Ziua Eroilor nu a fost doar un un eveniment făcut pentru a bifa încă o activitate în calendarul manifestărilor organizate anual, ci a fost simțită de fiecare participant în parte.

Joi, 25 mai, după slujba dedicată sărbătorii Înălțarea Domnului, târgunemțenii au venit la Monumentul Eroilor situat în drumul spre Cetatea Neamț, pentru a-și onora înaintașii, eroi ai neamului românesc care și-au jertfit viața pentru dreptate și libertate.

La manifestare au participat reprezentați ai autorității publice locale, în frunte cu primarul Daniel Harpa, Dan Andrușcă – deputat de Neamț , consilieri locali și alti oameni politici, printre care și Mihaela Marian- candidat la funcția de primar al comunei Bălțătești, vârstnici și tineri deopotrivă.

Programul dedicat Zilei Eroilor a debutat cu păstrarea unui moment de reculegere pentru cei care s-au jertfit de-a lungul anilor pentru țara noastră. După intonarea Imnului de Stat și a Imnului Eroilor. La baza Monumentului Eroilor au fost depuse coroane de flori. apoi un sobor de preoți din Protopopiatul Târgu Neamț a oficiat o slujbă pentru sufletele eroilor căzuți pe câmpul de luptă.

Alocuțiunile părintelui Gheorghe Filip, primarul Daniel Harpa, deputatului Dan Andrușcă și ale profesorilor de istorie Vasile Vrânceanu și Emanuel Bălan au fost urmate de un scurt program artistic pregătit de prichindeii celor două grădinițe din Târgu Neamț.

Toți cei prezenți au trăit clipe emoționante şi, datorită copiilor prezenţi, au conştientizat că … încă mai există dragoste de patrie!

Read 1829 times Last modified on Tuesday, 30 January 2018 16:55

Latest from Super User